Cu pasiune, la aniversarea celor 3 ani de AliRa Recruitment

Externalizarea procesului de recrutare atrage după sine o serie de avantaje pentru companie, iar firmele de profil, care au competenţa dar şi experienţa necesară în acest proces, au ca principal scop găsirea candidatului ideal în cel mai scurt timp.

De aceea, procesul de recrutare poate avea o influenţă pozitivă asupra unei companii, dacă acesta este realizat de persoane specializate. Acest lucru implică căutarea, localizarea, identificarea şi atragerea potenţialilor candidaţi, care urmează să fie aleşi şi care, bineînţeles, corespund cerinţelor posturilor companiei.

AliRa Recruitment este una dintre firmele de recrutare şi executive search care a introdus în piaţa din Romania un suflu nou şi modern în abordarea acestui proces. Misiunea companiei vizează găsirea celor mai buni specialişti în agribusiness dar şi o selecţie atentă şi profesionistă a acestora, în concordanţă cu cerinţele companiilor. Astăzi, AliRa Recruitment aniversează trei ani de activitate şi succes, în care iniţiatoarele proiectului, Alina Dobra şi Ramona Lăpădătescu, s-au autodepăşit profesional în derularea proiectelor.

“AliRa Recruitment a luat naştere în urmă cu 3 ani din pasiunea şi expertiza noastră în domeniul recrutării în piaţa de agribusiness. În tot acest timp am dezvoltat şi consolidat acest proiect, cu multă seriozitate faţă de partenerii noştri, implicare, atenţie la nevoile de business, proactivitate şi procese structurate. Obiectivul primordial a fost în găsirea celor mai potriviţi candidaţi pentru fiecare poziţie şi organizaţie în parte, astfel încât aceştia să contribuie la dezvoltarea companiilor şi atingerea obiectivelor de business ale acestora. Bilanţul activităţii include multiple şi variate proiecte gestionate şi încheiate cu succes, de la specialişti în vânzări, tehnic, producţie, cercetare, product management, trading până la poziţii în zona de back-office – financiar, controlling, marketing, achiziţii, logistică şi administrativ”, a precizat Alina Dobra, Managing Partner & CO-Founder AliRa Recruitment.

Principalele avantaje competitive ale consultanţilor AliRa Recruitment sunt experienţa profesională în zona de executive search în sectorul agribusiness, buna cunoaştere a oamenilor care activează în acest sector, cât şi înţelegerea contextului de business actual.

“Avem un istoric profesional cu rezultate dovedite, constând în sute de proiecte şi candidați recrutați dar și o experiență practică importantă. Facem cu pasiune ceea ce ştim mai bine şi abordăm toate problemele importante de HR, contribuim prin proiectele noastre de recrutare, cursurile şi serviciile noastre la identificarea, atragerea şi păstrarea talentelor în companiile de agribusiness din România. Pe lângă activitatea de recrutare şi executive search oferim şi servicii variate de HR inclusiv în segmentul de legislaţia muncii şi HR compliance, acordare suport elaborare Regulamente Interne, dar şi Contracte Colective de Muncă. De asemenea, ne-am propus în perioada următoare să ne implicăm activ în astfel de proiecte de internship prin acordarea sprijinului nostru companiilor, în vederea integrării în echipa acestora, a tinerilor absolvenţi de agronomie. Necesitatea de integrare a tinerilor absolvenţi sau studenţi prin aceste proiecte de internship vine ca o strategie pe termen mediu şi lung, ţinând cont de nevoia acută de specialişti a pieţei din agribusiness, fapt resimţit de asemenea de tot mediul de business din România”, a subliniat Ramona Lăpădătescu, Managing Partner AliRa Recruitment.

Sursa: Business Agricol

Scroll to Top